Inflația în zona euro va continua să scadă în lunile următoare, chiar dacă într-un ritm mai lent, a declarat președintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, într-un interviu publicat duminică de cotidianul cipriot Kathimerini, preluat de Reuters.
Economiile principalelor state membre UE din Europa de Est au intrat într-o relansare economică fragilă, grație diminuării inflației care îi încurajează pe consumatori să înceapă să cheltuie din nou, transmite Bloomberg.
Banca Centrală Europeană și alți factori de decizie din Europa trebuie să mențină dobânzile la actualul nivel până când se asigură că inflația este sub control, în pofida creșterii reduse, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internațional, care avertizează contra "celebrării premature", în condițiile în care inflația a scăzut de la nivelul de vârf, transmite AP.
Acțiunile europene au închis în creștere, vineri, cât și la nivelul săptămânii, după datele privind inflația din zona euro și piața muncii din SUA.
În timp ce inflația ar urma în mare măsură să se modereze într-un an, în Europa occidentală, există un sentiment crescând că prețurile ridicate din Europa Centrală se vor menține o perioadă de timp mai îndelungată, se arată într-o analiză realizată de Reuters.
Speranțele pentru o "recesiune ușoară" în Europa în această iarnă au fost abandonate de economiștii Deutsche Bank, care și-au redus drastic previziunile pentru 2023.
Țările europene, care se confruntă deja cu o inflație record, riscă să își agraveze situația prin decizia de a întrerupe aprovizionarea cu petrol rusesc.
Inflația a surprins negativ în mai, fiind simțitor peste prognozele analiștilor, care acum se așteaptă la rate mai mari de creștere a prețurilor în ultima parte a lui 2021, care să bată spre 5%, mai ales că sunt așteptate noi scumpiri ale utilităților.
Acțiunile europene sunt pe cale să încheie cea de a patra lună consecutivă de creșteri, chiar dacă pe o notă relativ pesimistă, pe fondul unor date economice sub așteptări în China și Japonia.